Niște motivație,  Uncategorized

Alergător după visuri – absolventă de Nutriție și Dietetică

Primul meu articol de pe blog a fost “Alergator dupa visuri“, un articol pe care-l găsiți în aceeași stare ca acum aproape 4 ani (lipsit de diacritice, vai de el – dacă mă întrebi acum, dar cu un mesaj care a rămas același și scris în așa fel încât mă face să fiu mândră de propria evoluție). Atunci am scris prima dată aici și am dat startul acestui proiect minunat care-mi oferă oportunitatea de a-mi expune imaginația, creativitatea, experiențele și cunoștințele, toate astea ca să pot face un bine, într-un fel anume. Și cum scriam și în acel articol, mă repet și îți mărturisesc: “Azi, sunt aici pentru mine. Pentru că vreau să înțelegi că eu alerg. Și nu alerg doar la semimaratoane. Eu alerg după visuri. Visuri greu relizabile pentru că acestea mă motivează si mă țin ocupată mereu. Și mai sunt aici pentru că ceea ce mă face să mă simt împlinită cu adevărat sunt momentele în care știu că am fost de folos.”.

Astfel că, acum trei ani am început o altă alergare de distanță și anume facultatea și mai precis, specializarea de “Nutriție și Dietetică” din cadrul Universiății de Medicină și Farmacie “Iuliu-Hațieganu” Cluj-Napoca.

Mereu m-am considerat printre cei norocoși și privilegiați pentru că am ales o facultate care se mulează perfect pe o pasiune construită ani la rând, înainte de a fi studentă. “Nutriție și Dietetică” a fost specializarea descoperită întâmplător pe site-ul UMF Cluj și care știam că-mi va da șansa să explorez cu mare interes un subiect care-mi place – nutriția – pentru a înțelege cu adevărat știința din spatele acesteia ca mai apoi să pot da mai departe aici pe blog și în cadrul serviciilor mele, informație calitativă.

Tulburările de comportament alimentar – anorexie și mâncat compulsiv, dietele adoptate după ureche, diversitatea recomandări făcute de unii oameni fără expertiză, pe social media și cititul de articole pe internet care nu aveau fundament științific, pline de mituri și fără a mi se face înțeles ce se întâmplă cu adevărat în organism, mi-au creat o dorință imensă de a face lucrurile altfel și de a munci constant pentru a putea veni mai apoi să-ți ofer ție tot ceea ce aveam să învăț pe parcursul facultății și nu doar.

Apasă play înainte să continui să citești:

După 3 ani am ajuns să trag câteva concluzii

Care nu au legătură doar cu cariera pe care o voi urma, ci și cu mine ca om pasionat și entuziast, care în acest moment e foarte recunoscător pentru traseul “alergat” pentru a ajunge în acest punct, recunoscător pentru familie, profesori, prieteni. Astfel că, voi începe cu concluziile personale, iar mai apoi cu cele legate de profesie și educație.

Do more, be more!

Astfel, de la începutul facultății m-am aventurat în a face o mulțime de lucruri care mă făceau curioasă și contribuiau la dezvoltarea mea, după cum spune și blogul pe care te afli – Do more, be more: nume care a plecat de la curiozitatea personală și dorința continuă de dezvoltare. Dar ce faci când ajungi în punctul în care ți se schimbă total perspectiva cu privire la un slogan după care te-ai ghidat atâta timp și care stă la baza personalității tale? La această întrebare răspund puțin mai jos în articol.

Dar nu uita să încetinești și să te bucuri de proces și fiecare moment

Spun asta pentru că în tot entuziasmul vieții care-mi place și care mă ține în priză, mi-a fost greu să-mi recapăt echilibrul stilului de viață avut anterior începutului de facultate și bucuria fiecărui moment prin care trec, ajungând la un burnout legat de tot ceea ce făceam pe Social Media, mai precis Instagram, loc în care am continuat să postez zilnic informații despre nutriție și rețete de mese, pentru că aveam un scop în minte. Cert e că alergând zilele acestea, mi-a venit în gând ideea că și treaba aceasta cu burnout-ul e ca atunci când începi o alergare: ajungi să treci de bariera psihologică, îți depășești limitele, dar la un moment dat poate apare o accidentare pe care o neglijezi de dragul atingerii scopului tău, cât mai repede cu putință, fără să te mai bucuri cu adevărat de alergare. Și în acel moment ajungi să te sabotezi pe tine; dacă ai încetini, ai reuși atât să-ți păstrezi sănătatea, cât și să-ți atingi scopul și să te bucuri cu adevărat de proces.

Și să înțelegi că fiecare are o poveste despre care tu nu cunoști detaliile

Și după ce am scăpat de burnout (datorită experienței Work & Travel care m-a deconectat de la “munca” obișnuită și agitația pe care o simțeam la acel moment stând în Cluj) mi-am dat seama că nu era doar el prezent, ci și tulburările de anxietate -anxietate cu care nu-mi amintesc să mă fi confruntat până în facultate- și stima de sine scăzută (poate chiar o ușoară depresie). Și când am conștientizat toate astea, am luat atitudine și am apelat la un psiholog care să mă ajute să-mi rezolv problemele și să înțeleg de unde izvorăsc; un om care m-a ajutat mult și căruia îi sunt foarte recunoscătoare. 2020 mi-a grăbit “vindecarea” pe care mi-o planificasem (pentru că așa era când nu mă știam relaxa, planificam și relaxarea) ca desfășurându-se pe perioada experienței Erasmus+ în Valencia, iar din statul în casă în perioada de lockdown am luat și am făcut tot ce se putea face mai bun pentru mine, ca să înțeleg cum am ajuns în punctul în care eu nu mai sunt bine cu mine și cum pot face să nu mai ajung acolo. Am investit mult în a mă regăsi și a mă cunoaște cu adevărat.

Puteți citi mai multe despre burnout aici: Depression: What is burnout?

Cu toții venim la pachet cu traume și un bagaj emoțional puternic și conștientizăm mult prea puțin asta într-un secol în care sănătatea mintală e tot mai precară inclusiv din cauza Social Media care nu doar că crează dependență ci și facilitează compararea propriei persoane cu a altora -alți colegi de facultate/ liceu/ muncă, alți oameni pe care nu-i cunoaștem, alți specialiști, astfel ratând să fim părtași la desfășurarea propriei vieți. Așa, ajungem tot mai puțin să ne cunoaștem pe noi înșine și să investim timp în acest aspect care e mult mai important pentru a reuși să avem o viață calitativă și trăită dupa propriul plac, și nu raportat la ce face altul și cum face altul. Tot în acest context merită adusă în discuție înțelegerea care pentru mine a fost primul pas în a mă accepta așa cum sunt; față de propria persoană, ca mai apoi să existe înțelegere și față de alții.

Așa că, încearcă să fii un om mai bun

Prietenul, colegul și partenerul meu de cercetare, Oleg, și-a bazat discursul de șef de promoție din cadrul absolvirii în jurul bunătății. Am trăit momentul absolvirii din plin și am interiorizat toate discursurile depre a fi om, dar și discursul lui despre bunătate -teme poate clișeice pentru unii, dar perfect în armonie cu un an care ne-a dat o schimbare de perspectivă și care cred eu, ne-a readus la a trăi momentul prezent cu adevărat, având incertitudinea viitorului. Într-o lume în care agitația și egocentrismul ajung să primeaze, cred cu tărie că bunătatea face diferența când vorbim de relații interumane calitative. Cred că din bunătate pot izvorî rezultate minunate. Bunătate față de alții, dar și față de noi; și după cum a menționat și el, e timpul să fim mai buni și cu planeta noastră, și cu animalele pentru că suntem într-un context al încălzirii globale pe care îl conștientizăm mult prea puțin și mult prea puțini dintre noi. Și până la urmă, nu doar contextul exterior ar trebui să ducă la asta.

Deci, ce faci când “Do more, be more!” capătă o altă perspectivă?

Te bucuri de progres și de faptul că ai învățat ceva și înțelegi că progresul, precum atunci când îți dorești să crești sau să scazi în greutate, nu e mereu liniar, dar pe termen lung se văd rezultatele. Și că în momentele pe care le consideri mai puțin bune, “Do more, be more!” poate fi despre a fi mai bun, mai înțelegător cu situația și cu tine și să faci mai mult din ce te relaxează și te deconectează de la superficial, iar atunci când ai cea mai multă energie, poate fi despre a schimba lumea în bine, în felul tău, și a fi curios în a explora lucruri neștiute; oricum ar fi, crești în ambele situații, iar progresul se întâmplă constant și controlul unor stări și situații poate deveni dăunător, deci alegi doar să fii; prezent cu adevărat în viața ta.

Iar în ceea ce ține de educație…

Mediul academic m-a luat prin surprindere, cu o adaptare destul de grea la un orar haotic care nu-mi facilita crearea și menținerea unor obiceiuri, în contextul în care îmi doream să fac o mulțime de lucruri, însă am învățat mereu cu plăcere știind că muncesc pentru ceea ce-mi doresc, ceea ce iubesc, că muncesc la pasiunea mea.

Mi-am dat seama că e important să existe profesori care cred în tine și sunt pasionați

Și care să te îndrume în a te dezvolta tu ca om, dar și ca specialist. Să fie mentori, să-ți insufle calitatea muncii și dragostea față de ceea ce faci; să-ți deschidă curiozitatea spre explorare; să te înțeleagă și la care să fie o plăcere să mergi la cursuri sau poate pentru sfaturi. Cum ar spune Conf. Dr. Andrei Mocan (care a reprezentat nu doar un coordonator de licență și o deschidere spre mediul științific pentru mine, ci și un mentor -mentori printre care se numără încă câțiva profesori) “De omul bun și de vreme bună nu te mai saturi.”.

Dar și studenți care să respecte oamenii din fața lor mai mult

Și spun asta pentru că am trecut prin perioada programului de licență fiind înconjurată de lipsă de înțelegere cu privire la omul din față care își dă silința să ne învețe ceva, uneori căzând și eu în această capcană, însă am ajuns la concluzia că deși sistemul nostru de învățămând mai are mult de evoluat -făcând o paralelă cu experiența Erasmus+ de la Universitatea din Valencia- în momentul în care dăm feedback într-o manieră prietenoasă, reușim să facem schimbări care pot contribui la o educație mai bună a viitoarelor generații.

De multe ori suntem prea puțin recunoscători pentru ceea ce ni se oferă și oamenilor care cu adevărat reușesc să ne contureze și de și mai puține ori ne arătăm această recunoștință acelora care merită acest lucru pentru că nu conștientizăm cu adevărat cum fiecare experiență contribuie la formarea noastră ca oameni.

Pentru că oameni buni și un mediu bun îți pot facilita procesul de educație

Bun, atât în sensul de calitativ, dar și bun în sensul de bun la suflet, milostiv. Am ajuns la concluzia că una fără alta conturează un mediu neprielnic dezvoltării atât educaționale, dar și spirituale, cea din urmă putând duce la o abatere sau o încetinire de la cea dintâi.

Cât despre programul de studiu “Nutriție și Dietetică”…

Nu pot spune că programul nu mai are de evoluat, evoluție prin care oricum trece constant (lucru care e de admirat), pentru a fi cât mai calitativ, însă pot spune că suntem tot în punctul în care oamenii nu apreciază suficient această specializare. Să nu mai spun de cât de subapreciată e calitatea stilului de viață la noi în România -dar nu doar; subapreciere din care izvorăște obiceiul de a trata; discuții prea puține care să contribuie la conștientizarea impactului pe care obiceiurile alimentare și de stil de viață contribuie la starea de boală.

Un articol despre ce presupune stilul de viață și ce implicații are, poate fi citit aici: Stilul de viață| ARTICOL ANIVERSAR.

Mereu vor fi lucruri de îmbunătățit și sunt sigură că acest lucru se aplică și la specializări mai consacrate precum Medicina Generală, dar asta nu face imposibil să ajungi un specialist bun, să îți dai interesul să înveți, să descoperi mai mult. Așa că, dacă ești elev și citești acest articol, te asigur că dacă ai o pasiune în această direcție și ești dispus să muncești suficient, vei reuși absolut tot ce îți propui -spun acest lucru pentru că sunt elevi care mi-au scris că sunt descurajați de părinți că nu ar exista un viitor în această profesie; părinți pe care îmi permit să-i contrazic (deși știu că în momentul în care spun astfel de lucruri vor doar binele copiilor lor) și cărora îmi doresc să le adresez întrebarea “Dacă voi nu credeți în copilul vostru, de ce v-ați aștepta ca el sau alții să facă asta?”. Nutriția și medicina sunt două lucruri diferite, două orientări diferite, dar care se pot completa reciproc dacă noi ca oameni putem coopera și munci împreună spre binele societății, iar această remarcă vine în urma dezamagirii părinților că copiii aleg nutriția și nu medicina.

Cât despre ce înveți, poate nu tot timpul par relevante anumite cursuri luate individual, însă când ajungi să pui informațiile cu care ai rămas în perspectivă și le legi între ele, după un an, doi, trei, realizezi că completează un puzzle care te ajută să înțelegi totul mai bine.

Astfel că…

Finalizez cu entuziasm și recunoștință nu doar acest articol care-mi redă pasiunea pentru scris -pasiune pe care nu o voi mai da uitată- ci și 2 etape solicitante, dar totuși minunate. O etapă emoțională/ spirituală/ de natură psihologică (burn-out, anxietate, depresie), din care am reușit să ies poate mai om ca niciodată și o etapă care marchează începutul meu profesional de Nutriționist-Dietetician, un drum pe care vreau să-l parcurgem în continuare împreună. Să fim mai mult, să facem mai mult și să fim mai sănătoși prin munca depusă împreună.

Sunt recunoscătoare că sunt mai aproape ca niciodată de nutriție ca știință și că au existat oameni care mi-au facilitat acest lucru și îmi doresc în continuare să muncesc constant la a învăța și a mă educa în acest sens, nu doar prin studiile de masterat la care am fost admisă, ci și prin studiu și efort depus individual.

Ca o concluzie, poate totul sună foarte romantizat, însă am trecut prin momente când nu priveam lucrurile din această perspectivă, dar am muncit la a ajunge să mă bucur iar de fiecare moment al vieții; deci, munciți la voi, faceți lucrurile din iubire și încercați să vă bucurați de fiecare moment, de evoluție și proces, prin a trăi cu adevărat în prezent, având grijă de sănătatea voastră; fizică, psihică și spirituală.

Gianina Avram, oficial Nutriționist-Dietetician licențiat

Vă las mai jos cu câteva amintiri de la absolvire pentru a trece prin emoțiile momentului împreună cu mine:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *