Clujing

Roata Bistro: mâncare românească reinterpretată

Saluuuuut, Cluj! Și nu doar Cluj, pentru că dacă te hotărăști să treci pe aici și vrei să ai o experiență completă sau mai bine zis, complet românească, trebuie să citești ce urmează să-ți povestesc.

Acum câteva zile am fost la degustarea meniului Roata Bistro, fratele mai mic al Restauratului Roata, unde mâncarea tradițională e reinterpretată, dar la fel de gustoasă. Nu vorbim de fine dining, pentru că, hey, e mâncare tradițional românească și oameni care totuși, se asteaptă ca atunci când trec pregul unui restaurant românesc să plece sătui de la masă, dar vorbim de o aranjare diferită în farfurie și porții, nu la fel de mari, dar care să fie suficiente pentru o experiență culinară care să lase loc și de niște papanași cu gem de afine home made.

Cei de la Roata se autoproclamă gazdele celor care le trec pragul sau cum le place lor să-i numească pe aceștia, invitați. Și chiar sunt niște adevărate gazde, ospitalitatea lor fiind ceva mai greu de întâlnit azi, când totul în jur e o agitație continuă. Aceștia își așteaptă toți invitații cu câte un pahar de pălincă sau vișinată și chiar dacă nu sunt mare fan pălincă, am încercat vișinata care a fost exact cum trebuie pentru gustul meu, nu prea tare și nici prea dulce.

Seara a început cu niște appetizere românești și de la vinete, zacuscă și pasta de jumări despre care toată lumea credea că e o pastă de ardei, până la ceapa verde și salamul din carne de vânat, toate au fost delicioase. Sincer, pasta de jumări nu a fost neaparat pe gustul meu având acea textură grasă, dar gustul a fost bun.

La felul pricipal eu am ales pulpă de rață cu păstăi, varză roșie, nuci și chipsuri din cartofi cu pasta de ardei roșu iute, exact ca Nico, și pot să spun că a fost de-a dreptul delicios și o alegere foarte bună, deși inițial voiam să îmi comand mămăligă. Pulpa de rață foarte fragedă, făcută la sous-vide, gătită pentru câteva ore. Am gustat și din gulașul de vânat cu mămăliguță, a cărui prezentare a fost foarte faină și sincer, foarte diferită de ceea ce am mai văzut și experimentat

Ciprian s-a asigurat că vinul din paharele noastre să se potrivească fiecărui preparat, iar Crama Jelna s-a asigurat că avem destul vin pentru toată seara.

La final ne-am bucurat de niște papanași cu gem de afine și o pară la cuptor cu sos de vanilie. Ambele au fost foarte gustoase, dar parcă tot papanașii mi-au plăcut mai mult, deși eu sunt o iubitoare de tot ce înseamnă vanilie.

Pentru mine a fost experiența perfectă după 4 luni în care am fost în
America și nu am avut niciun contact cu mâncarea noastră tradițională.

Cu un search pe Google găsiți ambele locații, atât a restaurantului, cât și a bistro-ului, iar gazdele de acolo cu siguranță vă așteaptă cu brațele deschise! Las mai jos 2 capturi de ecran care ar putea fi folositoare să vă orientați:

Restaurant Roata
Roata Bistro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *